Ne aflăm în anul 1825, la Guernesey, în Marea Britanie. Stăm de vorbă cu o fetiță care insistă că, de fapt, ea ne ia un interviu nouă. Numele ei este Maria Rosetti.
Maria Rosetti, jurnalistă și filantroapă
Maria Rosetti, jurnalistă și filantroapă
Raluca Moianu, fost prezentator al emisiunii “Iartă-mă”
Ne aflăm în anul 1975 la București. Ne-am întâlnit cu o fetiță care ne-a atras atenția că, dacă nu ne împăcăm cu toții, nu mai avem ce vorbi cu ea. Numele ei este Raluca Moianu.
Angela Merkel, Cancelarul Germaniei
Ne aflăm în anul 1960, la Hamburg, în Germania. Ne-am întâlnit cu o fetiță căreia n-am știut ce să-i răspundem atunci când ne-a întrebat unde ne sunt pașapoartele. Numele ei este Angela Merkel.
Raluca Moianu
Raluca Moianu a făcut școala generală și liceul în Bogota, Columbia.
Raluca Moianu – fost prezentator al emisiunii “Iartă-mă”
Daria Yasmine Oprea
Daria este unul dintre acei copii care se ia foarte în serios. La filmări am avut plăcerea și onoarea să citim scenariile de radio scrise de ea, dar pe care ne-a rugat să nu le copiem. În lumea Dariei totul are un sens și un rost. E foarte inteligentă, muncitoare și cuminte. Apreciază turnătorii și muncitorii, dar „doar dacă au suflet bun”, evident… Pe lângă Mona Muscă, Daria a interpretat-o magistral pe fostul Ministru al Educației, Ecaterina Andronescu, din gura căreia a ieșit spectaculosul: “Abramburica e un pseudonim al unui om șugubăț. Zic și eu așa…”
“O Mona Muscă pe perete”, cu Daria Yasmine Oprea
Pentru Prevestiri din Copilărie, Virgil Ianțu i-a luat un interviu Monei Muscă, care încă de la vârsta de 8 ani îi aprecia pe turnători, dar și pe constructori.
Ecaterina Andronescu, fost Ministru al Educatiei
Ecaterina Andronescu, fost Ministru al Educației
Ne aflăm în anul 1954 la Manovăț, în județul Mehedinți. Stăm de vorbă cu o fetiță cu ochelari, căreia se vede că îi place școala. Numele ei este Ecaterina Andronescu.
