Aris poate fi descris în două cuvinte ca un fenomen al naturii. Dacă emisiunea Teleenciclopedia nu ar fi fost inventată în 1965, cu siguranţă că ar fi inventat-o el. Ştie tot ce se poate şti despre sistemul solar, automobile şi avioane şi încă nu am aflat tot ce are de spus. Însă ce am aflat este că majoritatea invenţiilor s-au făcut în anul 1200, fără nici o urmă de îndoială… Deşi nu a împlinit încă 6 ani, Aris reuşeşte să cucerească prin bagajul său vast de cunoştinţe dar şi prin farmecul său unic.
Aris Chiper
„Ce e viața? De exemplu pe Pământ există viață, înțelegi? Că noi, aici, în atmosferă există numai oxigen și azot și în spațiu există gaze, heliu, carbon, dioxid de carbon, dioxid de sulf, sulf, sunt foarte otrăvitoare pentru noi. Hai să trecem de la discuția asta, că eu înțeleg mai bine.” (Grigore Antipa)
Cel mai frumos cuvânt din limba română este „te iubesc” și „mami” iar cel mai, sa zicem, nu prea frumos este „du-te la tine-n cameră!” (George Pruteanu)
Unii oameni mai fac greșeli de gramatică pentru că poate uit, unii oameni mai uit ceva. (George Pruteanu)